RABLA 2013: Cum vor fi repartizate voucherele şi de când se distribuie acestea

Tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi, pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, prin Programul “Rabla”, vor fi distribuite de pe 15 mai şi vor putea fi decontate până la 20 noiembrie, repartiţia voucherelor făcându-se după numărul de autovehicule vechi

Rabla 2013: Cum vor fi repartizate voucherele şi de când se distribuie acestea (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

REMAT-urile care colectează maşinile date la casat, producătorii şi dealerii auto îşi vor putea depune dosarele pentru a se înscrie în Programul “Rabla” din 2013 începând cu data de 22 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Mediului.

Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care este finanţat “Programul “Rabla”, îi va valida şi va distribui REMAT-urilor tichetele valorice începând din 15 mai.

Anul acesta vor fi distribuite 20.000 de vouchere, în valoare de câte 1.500 de euro (6.500 de lei), totalizând o finanţare de 30 de milioane de euro (130 de milioane de lei). Dintre tichete, emise o singură dată anul acesta, 17.000 vor fi destinate persoanelor fizice şi juridice, iar restul de 3.000 instituţiilor publice.

Tichetele vor fi transmisibile şi vor putea fi decontate, la achiziţionarea unei maşini noi, până la data de 20 noiembrie.

Tot prin Programul “Rabla”, care şi-ar putea schimba numele începând de anul acesta, va fi acordat şi un bonus de 2.500 de euro, la achiziţionarea unei maşini electrice.

Noutatea anul acesta în ceea ce priveşte repartiţia este aceea că se va ţine cont de numărul de maşini mai vechi de 10 ani din fiecare judeţ, şi nu de numărul de locuitori, ca până în prezent.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în 2012, în ţară erau înmatriculate 2.393.451 de autoturisme mai vechi de 10 ani, dintre care 975.075 – între 11 şi 15 ani, 649.266 – între 16 şi 20 de ani, iar 769.110 – de peste 20 de ani. În Bucureşti erau înmatriculate 293.511 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul “Rabla”, permite proprietarilor de maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculele la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vândut şi folosit de către “purtătorul” acestuia pentru a obţine reducerea la achiziţionarea unei maşini noi, care până în acest an a fost de 3.800 de lei.

Anul acesta va fi în continuare posibilă înstrăinarea tichetului, dar reducerea la achiziţionarea unui automobil nou se va face pe baza unui singur tichet.

Din 2010 şi până în 2012 a fost posibilă, pe lângă valorificarea la liber a voucherelor, şi achiziţionarea unei maşini noi folosind până la trei tichete de câte 3.800 de lei.

În 2010 au fost casate prin Programul “Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de autoturisme noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului. În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.

În 2012 au fost casate 44.857 de autovehicule uzate şi achiziţionate 15.149 de autovehicule noi, dintre care, 4.740 de origine autohtonă, potrivit raportului AFM pe 2012. Pentru achiziţionarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.

Anul trecut, AFM a alocat pentru derularea Programului “Rabla” un buget de 171.000.000 de lei, din care s-au cheltuit 153.888.600 de lei.

 

Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou

Cei care şi-au dus automobilul vechi la casat pentru a-şi achiziţiona unul nou, cu reducere, prin Programul Rabla vor avea un termen de 45 de zile de la eliberarea tichetului, pentru a-l depune la dealer auto de la care doresc să-şi cumpere maşina nouă, potrivit proiectului lansat luni în dezbatere.

RABLA 2013: Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou (Imagine: Adi Piclisan/Arhiva Mediafax Foto)

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, au susţinut, luni, o conferinţă de presă în care au prezentat modul în care se va derula Programul Rabla în 2013, conform proiectului lansat în dezbatere publică.

Proiectul include o serie de noi termene. Astfel, Adrian Gearâp a explicat că, iniţial, va exista un termen de 10 zile în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul valoric pe baza căruia să-şi achiziţioneze cu reducere un autovehicul nou.

La rândul său, REMAT-ul are la dispoziţie 30 de zile, din momentul în care primeşte tichetele de la AFM, să le distribuie. După primirea tichetului, beneficiarul Programului Rabla trebuie să respecte un termen de 45 de zile în care să depună tichetul primit la dealear-ul auto la care doreşte să-şi cumpere autovehiculul nou.

La rândul său, dealear-ul auto trebuie să furnizeze maşina nouă în termen de 90 de zile şi fără a depăşi data de 20 noiembrie, când se încheie Programul Rabla anul acesta, a explicat Gearâp.

Aceste prevederi figurează în proiectul de ghid de finanţare a Programului Rabla, lansat luni în dezbatere publică de către Ministerul Medicului. Până în 22 aprilie, sunt aşteptate sugestii şi propuneri privind derularea programului, pentru ca, după această dată, să poată fi validaţi colectorii şi dealear-ii auto care vor participa la program în acest an. Aceştia îşi vor putea depune dosarele din 22 aprilie timp de 14 zile lucrătoare, iar tichetele valorice vor putea fi distribuite din 15 mai.

Repartizarea tichetelor de către AFM REMAT-urilor se va face pe fiecare judeţ, ţinând cont de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcul auto judeţean.

REMAT-urile din acelaşi judeţ vor primi fiecare acelaşi număr de tichete. Iniţial, fiecare Remat va primi jumătate din tichetele care îi sunt rezervate şi va trebui să le consume în 30 de zile, perioadă la finalul căreia le va returna pe cele nedistribuite, iar ulterior colectorul respectiv va primi şi restul tichetelor care îi erau rezervate.

Potrivit statisticilor prezentate în conferinţa de presă de luni, în Bucureşti se găsesc cele mai multe astfel de autovehicule mai vechi de 10 ani – aproape 400.000. Un număr mare de astfel de autovehicule vechi, de peste 100.000, se află în judeţe printre care Timiş, Prahova, Dolj şi Cluj, care vor beneficia de un număr mai mare de tichete decât restul judeţelor.

În Programul Rabla se pot înscrie persoanele fizice şi juridice care deţin autoturisme şi autoutilitare mai vechi de 10 ani şi instituţiile publice care au aceleaşi categorii de vehicule mai vechi de cinci ani.

Tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi, pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, prin Programul “Rabla”, vor fi distribuite de pe 15 mai şi vor putea fi decontate până la 20 noiembrie, repartiţia voucherelor făcându-se după numărul de autovehicule vechi din fiecare judeţ.

Rovana Plumb despre „Rabla“: Noul tichet va valora 1.500 de euro şi se va da doar câte unu pentru o persoană

Noile condiţii de derulare a programului “Rabla” vor fi publicate pe site-ul Ministerului Mediului pe data de 15 aprilie, iar demararea efectivă a acestuia va fi posibilă la o săptămână după primirea propunerilor, în timp ce tichetul valoric ar urma să fie transmisibil, a declarat, marţi, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, la deschiderea Romenvirotec 2013 de la Romexpo.

Programul “Rabla” va demara în cel mult două săptămâni, iar voucherul va fi transmisibil

Programul Rabla va fi urcat pe site pe data de 15 aprilie, aşa cum am declarat. Va urma o perioadă de câteva zile în care aşteptăm propuneri şi soluţii din partea tuturor, astfel încât să diminuăm orice efect negativ pe piaţă atât la nivelul cetăţenilor, cât şi la nivelul celorlalţi actori care sunt implicaţi în derularea acestui program. Pe data de 15 aprilie vom anunţa şi cum se va numi programul şi, bineînţeles, vom organiza o conferinţă de presă pe această temă înainte de publicarea pe site a condiţiilor programului. Programul probabil că va demara la o săptămână după ce vom primi propunerile şi observaţiile. Este normal să existe o consultare publică înainte de a semna Ordinul, deci nu se impune adoptarea de către Guvern’, a afirmat ministrul Mediului.

Rovana Plumb a menţionat, totodată, că tichetul în valoare de 1.500 de euro va fi transmisibil. 

‘Ceea ce comunicăm clar în momentul de faţă şi ceea ce ştim precis este că tichetul va avea valoarea de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei. Bugetul programului din acest an al programului ‘Rabla’ este aproximativ egal, dar nu mai mare decât cel de anul trecut. Avem de gând să facem modificări şi cu siguranţă va fi posibilă o înstrăinare a tichetului pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu au posibilitatea să-şi cumpere un autoturism numai în baza tichetului, aşa că sigur se va asigura o transmisibilitate în cadrul acestui proiect. Maşina nouă va putea fi achiziţionată cu un singur tichet valoric’, a precizat Rovana Plumb, scrie Agerpres.

În plus, ministrul a subliniat faptul că ‘în momentul acesta suntem în analiză în privinţa numărului de vouchere care va fi pus pe piaţă’, iar ‘Administraţia Fondului pentru Mediu îşi asigură veniturile în special din colectarea cuantumului aferent timbrului de mediu’.

‘Luăm în calcul faptul că avem de restituit sume importante de bani către cetăţeni, aşa cum a anunţat şi premierul la începutul acestui an, în jur de un miliard de euro. De la începutul anului am restituit în jur de un milion de euro, iar pe măsură ce intră valoarea timbrului de mediu, în egală măsură restituim către cetăţeni pentru că este dreptul lor. Avem în analiză o sumă în aşa fel încât să asigurăm o emitere echitabilă a tichetelor în cadrul acestui program’, a declarat Rovana Plumb.

Referindu-se la informaţiile conform cărora pe Internet ar fi apărut deja vânzători de vouchere pentru ‘Rabla 2013′, oficialul a adăugat că informaţiile care trebuie urmărite şi luate în considerare sunt doar cele provenite din parte ministerului de resort.

‘Rog cetăţenii care sunt interesaţi să intre în acest program să ia ca informaţii oficiale doar cele ce vor fi transmise prin intermediul media de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Noi luăm toate măsurile în aşa fel încât să eliminăm piaţa neagră a acestor tichete, să diminuăm evaziunea fiscală şi vom colabora cu organele de Poliţie’, a spus ministrul Mediului.

Noul program “Rabla” 2013

Maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 vor face obiectul noului program Rabla, iar valoarea voucherului ar putea ajunge la 1.500 euro de la 3.800 de lei, a declarat, miercuri, într-o întâlnire informală, ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb.

Oficialul a menţionat că, în prezent, se discută ca tichetul valoric să ajungă direct la cetăţean fără a mai fi nevoie de intermediari. În plus, se are în vedere renunţarea la ideea cu trei vouchere, iar o nouă etapă a programului Rabla ar putea demara în luna martie.

AFM a alocat anul trecut, pentru Programul Rabla 2012, în două etape, 171 de milioane de lei, sumă care permite scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.

În prima etapă a programului, care a început în data de 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a II-a, demarată pe 8 august 2012, au fost alocate alte 57 milioane de lei pentru casarea a încă 15.000 de maşini.

Din cele 45.000 de tichete aferente acestui program tipărite de AFM şi repartizate colectorilor /REMAT-uri/, 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice.

SURSA: Agerpres

Din 8 August reincepe programul Rabla

Începând din 8 august, proprietarii mașinilor vechi le pot casa prin Programul Rabla
A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pornește pentru persoanele fizice de miercuri, 8 august 2012. Pentru această sesiune a Programului, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 57 milioane lei care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
De acum va incepe repartizarea către colectori a celor 15.000 de tichete, iar persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, începând
cu aceeaşi dată, în vederea casării acestor autoturisme.
În ceea ce priveşte sesiunea pentru persoanele juridice, aceasta se află în derulare, fiind în etapa de depunere a dosarelor, în perioada 23 aprilie-31 august 2012.
Ca și în 2010 și 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

Prin Programul Rabla au fost casate în 2012 un număr de 25.964 de autoturisme mai vechi de 10 ani. În cadrul primei sesiuni a programului au fost achiziţionate un număr de 8.006 de maşini, dintre care 3.661 de producţie autohtonă.

Radacini Motors, Arian Motors si Radacini Auto Motor sunt distribuitori validati care participa la programul Rabla 2012

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz se găsește pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”.

Informaţii suplimentare:
Documente necesare pentru pesoane fizice pentru a intra în program şi care trebuie
prezentate odată cu autovehiculul ce urmează a fi casat:

  • actul care îi atestă identitatea, precum şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi copie;
  • certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată;
  • cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original şi în copie legalizată;
  • actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şiînmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul şi este înregistrat fiscal autovehiculul uzat, în original.

Vesti bune pentru cumparatorii de masini noi si tichete rabla! 30.000 de tichete noi!

Industria auto din România primeşte un ajutor binevenit din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor. Vestea este îmbucurătoare atât pentru cumpărătorii de maşini noi cât şi pentru cei care nu au apucat încă să scape de rable.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a anunţat luni, 18 iunie 2012, în cadrul unei conferinţe de presă, ca Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2012 va fi suplimentat cu 15 mii de tichete valorice pentru persoane fizice, în valoare de 57 milioane de lei. Totodată, ministrul Rovana Plumb a precizat că, la următoarea rectificare bugetară, va fi luată în calcul suplimentarea Programului cu încă 15 mii de tichete.

“Am analizat, împreună cu noua conducere a Administraţiei Fondului pentru Mediu,
posibilitatea ca, până la sfârşitul lunii iunie, să finalizăm procedurile pentru a suplimenta
Programul Rabla cu 15 mii de tichete. Este foarte important pentru noi, având în vedere că, pe lânga implicaţiile de mediu, acest program creează şi menţine locuri de muncă, sprijină industria auto şi pe cea conexă acesteia. Cele 57 milioane de lei au fost realocaţi de la alte programe derulate prin AFM”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

În perspectiva următoarei rectificări bugetare, ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că:
“Avem în vedere ca, la următoarea rectificare bugetară, care va avea loc cel mai probabil în luna iulie, să propunem suplimentarea programului Rabla cu încă 15 mii de vouchere, astfel încât să avem un supliment total de 30 de mii de tichete până la sfârşitul anului. Totodată, la aceeaşi rectificare bugetară, vom discuta şi posibilitatea găsirii de fonduri pentru programul Casa Verde”, a anunţat ministrul Rovana Plumb.

Iniţial, în Programul Rabla 2012 a fost alocat un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

Programul “Rabla” ediţia 2012 a început în luna aprilie pentru persoane fizice, fondurile destinate acestuia putând acoperi casarea a 30.000 de maşini vechi. În mai puţin de o lună, conform statisticilor Ministerului Mediului, obţinute de MEDIAFAX, au fost acoperite costurile pentru scoaterea din uz a aproape 12.000 de maşini, mai exact 11.927.

Adio masini din Bulgaria. Ce masura soc a luat astazi Guvernul

masini.JPG
Guvernul restrictioneaza circulatia autoheviculelor inmatriculate in alte tari la 90 de zile. Seful Politiei Rutiere, Lucian Dinita, a declarat, marti, ca, dupa aceasta perioada, soferii nu vor mai avea dreptul sa circule in Romania.

Certificatul de inmatriculare si placutele vor fi retinute, iar soferul va fi amendat. Termenul de 90 de zile va porni din momentul incheierii actului de vanzare-cumparare a automobilului.

Potrivit expertilor auto, masura vine sa blocheze, practic, circulatia automobilelor inmatriculate in Bulgaria pe teritoriul Romaniei. In prezent exista 45.000 de automobile inmatriculate in alte tari dintre care 19.800 in tara vecina.

In aceiasi conferinta de presa, seful Politiei Rutiere a anuntat ca de la 1 ianuarie 2013 vor fi eliminate subcategoriile de permise auto si va fi introdus permisul de conducere pentru mopede si motocicletele din subcategoriile A1 si A2.

Pentru categoriile C si D perioada de valabilitate se va scurta la 5 ani, iar soferii vor avea obligatia sa efectueze controlul medical la fiecare reinnoire a permisului.

Noile prevederi sunt incluse intr-un proiect de lege aproabat astazi de Guvern care urmeaza sa fie supus votului Parlamentului.

Pe de alta parte, inca de anul trecut, guvernul bulgar analiza mai multe prevederi legislative care sa fac imposibila ca o masina al carei proprietar are domiciliul intr-o alta tara sa continue sa poarte un numar de inmatriculare din Bulgaria, a declarat Borislav Bogoev, vicepresedinte al comisiei bulgare de supraveghere financiara de la Sofia.

DailyBusiness.ro scria, inca din 2010, ca taxa auto ii trimite pe romani sa cumpere masini din Bulgaria. “Va fi mai avantajos sa iti cumperi o masina din Bulgaria, decat sa achizitionezi una noua din Romania”, declara atunci expertul auto Marius Carp.

Sursa: dailybusiness.ro

Start oficial la Programul Rabla 2012

Programul Rabla 2012 porneşte pentru persoanele fizice de azi, 5 aprilie 2012. Astfel, de la această dată, proprietarii autoturismelor mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, în vederea casării acestora.

De asemenea, începând cu data de 23 aprilie, se pot înscrie în Programul RABLA 2012 şi
persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.
Proprietarii care deţin maşini vechi pot casa autoturismele, până la data de 19 noiembrie 2012. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
Prin Programul Rabla, în ultimii 2 ani au , au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care, 40.269 de origine autohtonă.

Pentru a afla pasii necesari inscrierii in Programul Rabla 2012 si lista documentelor necesare inscrierii in program accesati sectiunea Scapa de rabla ta.
Puteti vizualiza ofertele speciale Radacini pentru masini noi in sectiunea Oferte Speciale.

Programul RABLA 2012 a inceput

Din 3 aprilie posesorii autoturismelor vechi se pot adresa colectorilor autorizati pentru casarea autoturismelor mai vechi de 10 ani prin Programul Rabla 2012. Ca si in anii precedenti cuantumul primei de casare este de 3.800 lei iar pentru achizitia unei masini noi puteti folosi pana la 3 tichete valorice.

Programul Rabla 2012 a început de luni, 19 martie 2012 prin înscrirea şi validarea colectorilor şi
producătorilor. Proprietarii – persoane fizice se pot se pot adresa firmelor colectoare, pentru casarea autoturismelor vechi, începând din data de 3 aprilie şi până în 19 noiembrie 2012.

Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

Prin Programul Rabla, în ultimii 2 ani au , au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost
achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care, 40.269 de origine autohtonă.

Programul “Rabla” ar putea demara la sfarsitul lunii martie.

Se definitiveaza listele centrelor REMAT si ale dealerilor parteneri
Programul “Rabla”, de reinnoire a parcului auto, ar putea reincepe in 2012, la sfarsitul lunii martie. Vineri, Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor, a participat la o discutie, in acest sens si a explicat ca odata cu definitivarea listelor REMAT-urilor si a dealerilor parteneri, intentioneaza sa porneasca programul “Rabla”.

“E vorba de a avea inventarul acelor REMAT-uri care vor fi partenere si imediat dupa ce vom avea aceasta lista, dar si a dealerilor care vor participa, sper sa demaram programul la sfarsitul lunii martie. Este un program pe care lumea il asteapta. A fost si este un program de succes si evident ca interesul nostru este de a scoate din circulatie masinile uzate si de a da sansa cetatenilor de a cumpara masini noi”, a declarat Borbely pentru Money.ro.

Guvernul a aprobat bugetul Fondului de Mediu

Programul Rabla 2012 continua
Guvernul a aprobat astazi, printr-o hotarare, Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2012 al Fondului de Mediu, al Administratiei Fondului pentru Mediu, precum si Lista proiectelor si programelor pentru protectia mediului finantate din Fondul pentru Mediu in anul 2012, a anuntat ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.

“Bugetul Fondului de mediu inseamna investitii verzi, inseamna continuarea unora si, evident, lansarea acelor proiecte care sunt anuale, dar depind de bugetul Fondului de mediu. Pentru finantarea acestor proiecte sunt 824 de milioane de lei credite bugetare si 1,5 miliarde de lei credite de angajament”, a declarat Laszlo Borbely.

Ministrul Mediului a declarat ca in anul 2012 continua derularea Programului pentru Innoirea Parcului Auto (Programul Rabla), pentru care este alocata suma de 114 milioane de lei (echivalenta pentru 30.000 de masini), urmand ca aceasta suma sa fie suplimentata pe parcursul anului, in functie de cerintele pietei. Programul va continua in aceeasi forma ca si in anul 2011, cetatenii avand posibilitatea sa obtina si sa utilizeze cumulat pana la trei vouchere valorice de cate 3800 de lei, pentru achizitionarea unui autovehicul nou. Laszlo Borbely a precizat ca incepand cu anul 2010, de la schimbarea sistemului de acordare a voucherelor, pana in prezent, prin intermediul Programului Rabla, au fost casate aproximativ 300.000 de masini si au fost achizitionate aproximativ 100.000 de masini noi. De asemenea, ministrul Mediului a anuntat ca pentru Programul Casa Verde – care se adreseaza atat familiilor, cit si persoanele juridice – sunt alocati pentru 2012, de la bugetul Fondului de Mediu, 90 de milioane de lei. Laszlo Borbely a precizat ca 43.000 de familii au beneficiat, in anul 2011, de acest program, fiecare dintre familii primind in jur de 6.000-8.000 lei. Programele care vor fi finantate in anul 2012 au ca obiective:

  • reducerea impactului asupra atmosferei, apei si solului, inclusiv monitorizarea calitatii aerului;
  • gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase;
  • protectia resurselor de apa, sisteme integrate de alimentare cu apa, statii de tratare, canalizare si statii de epurare;
  • conservarea biodiversitatii si administrarea ariilor naturale protejate
  • impadurirea terenurilor degradate, reconstructia ecologica si gospodarirea durabila a padurilor
  • educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului
  • cresterea productiei de energie din surse regenerabile
  • inchiderea iazurilor de decantare din sectorul minier
  • lucrari destinate prevenirii, inlaturarii si/sau diminuarii efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrarile de gospodarirea apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului, precum si pentru refacerea unor obiective importante de infrastructura rutiera si feroviara, grav afectate de alunecari de teren care pot conduce la obturarea scurgerii cursurilor de apa
  • instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire
  • imbunatatirea calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi din localitati (pentru proiecte deja incepute)
  • stimularea innoirii Parcului auto national
  • dezvoltarea si optimizarea Retelei Nationale de Monitorizare a Calitatii Aerului.