Noutati rabla

Inapoi

Programul Rabla 2018 – dezbatere publica

INFORMARE DE PRESĂ

Ministerul Mediului a publicat pe site-ul propriu, spre dezbatere publică, Proiectul de Ordin de Ministru privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului nr. 661/2017.

Principalele modificări propuse prin proiectul de ordin de ministru sunt următoarele:

– introducerea condiției de valabilitate a inspecției tehnice periodice (ITP) a autovehiculului uzat, la momentul depunerii dosarului de acceptare, pentru persoane juridice, respectiv la momentul înscrierii la producătorul validat, pentru persoane fizice;

– introducerea termenului de 60 de zile, de la publicarea listei persoanelor juridice de drept privat acceptate, pentru înscrierea la producătorii validaţi;

– introducerea spațiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală; – obligaţia înmatriculării autovehiculelor noi achiziţionate prin intermediul programului, pe numele beneficiarilor, în termen legal de la emiterea facturii de achiziţie (pentru persoane juridice care primesc ajutor de minimis);

– eliminarea datei de 31 decembrie ca dată limită de valabilitate a notei de înscriere. Prin urmare, notele de înscriere sunt valabile 120 zile de la data emiterii;

– emiterea facturii și introducerea datelor aferente vor fi făcute în termenul de valabilitate a notei de înscriere; Splaiul Independenţei, nr. 294, Sector 6, Bucureşti, Tel/Fax: 004/021.319.48.49; 004/021.319.48.50 www.afm.ro

– monitorizarea ajutoarelor de minimis constă în verificarea respectării obligaţiei referitoare la înmatricularea autovehiculelor noi;

– recuperarea ajutoarelor de minimis, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, în cazul nerespectării condiţiilor de acordare;

– introducerea unui termen de 7 zile pentru soluționarea neconcordanțelor referitoare la informațiile aferente cererilor de decontare depuse de producătorii validați, sub sancțiunea neincluderii în respectiva cerere de decontare a facturilor nesoluţionate. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării pe site, respectiv 27 februarie 2018, pe adresa de e-mail: mariana.dumitru@afm.ro.

Biroul Comunicare Administrația Fondului pentru Mediu