Noutati rabla

Solicita oferta
Inapoi

Din 8 August reincepe programul Rabla

Începând din 8 august, proprietarii mașinilor vechi le pot casa prin Programul Rabla
A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pornește pentru persoanele fizice de miercuri, 8 august 2012. Pentru această sesiune a Programului, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 57 milioane lei care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
De acum va incepe repartizarea către colectori a celor 15.000 de tichete, iar persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, începând
cu aceeaşi dată, în vederea casării acestor autoturisme.
În ceea ce priveşte sesiunea pentru persoanele juridice, aceasta se află în derulare, fiind în etapa de depunere a dosarelor, în perioada 23 aprilie-31 august 2012.
Ca și în 2010 și 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

Prin Programul Rabla au fost casate în 2012 un număr de 25.964 de autoturisme mai vechi de 10 ani. În cadrul primei sesiuni a programului au fost achiziţionate un număr de 8.006 de maşini, dintre care 3.661 de producţie autohtonă.

Radacini Motors, Arian Motors si Radacini Auto Motor sunt distribuitori validati care participa la programul Rabla 2012

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz se găsește pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”.

Informaţii suplimentare:
Documente necesare pentru pesoane fizice pentru a intra în program şi care trebuie
prezentate odată cu autovehiculul ce urmează a fi casat:

  • actul care îi atestă identitatea, precum şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi copie;
  • certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată;
  • cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original şi în copie legalizată;
  • actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şiînmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul şi este înregistrat fiscal autovehiculul uzat, în original.