Noutati rabla

Solicita oferta
Inapoi

Gavrilescu: Programul RABLA va continua în 2015. Capitala, Prahova si Arges, cele mai multe casari în 2014

 

Cele mai multe tichete Rabla pentru masini casate au fost eliberate, în 2014, în Capitala, Prahova si Arges si în premiera au fost suplimentate tichetele pentru persoane juridice, programul fiind “foarte popular”, astfel ca va continua în 2015, a declarat ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu.

“Acest program este unul foarte popular, cu rezultate foarte bune anul trecut. Cu siguranta, va continua, însa forma sa exacta în 2015 o vom cunoaste abia dupa aprobarea bugetului AFM, lucru care speram ca se va întâmpla foarte curând”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Gratiela Gavrilescu.

Potrivit informatiilor transmise la solicitarea MEDIAFAX de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestioneaza programul Rabla, anul trecut au fost decontate 17.030 de tichete pentru persoane fizice si 3.361 pentru persoane juridice.

Pentru prima data, numarul tichetelor alocate persoanelor juridice (3.000) a fost suplimentat, precizeaza reprezentantii AFM.

Tot în premiera, anul trecut programul Rabla pentru persoane fizice a presupus eliberarea de tichete electronice de reducere direct la dealer-ul auto de la care beneficiarul dorea sa-si cumpere masina noua. Tichetele n-au mai fost repartizate pe judete, ci au putut fi extrase de dealeri dintr-o baza nationala, în functie de înscrieri. Persoanele care aveau masini mai vechi de opt ani le-au putut duce la casat, la orice colector autorizat, pentru a obtine reducerea de 6.500 de lei pentru cumpararea unui nou autoturism. Chiar daca a fost sub forma de tichet electronic, aceasta reducere a putut fi transmisa altor persoane, ca si în alti ani.

Astfel, în 2014, au fost duse la casat 20.391 de masini vechi si au fost decontate tot atâtea tichete pentru achizitia de masini noi, de catre persoanele fizice si juridice.

În Bucuresti, au fost casate 4.607 de masini vechi si cumparate 6.041 de masini noi.

În judetul Prahova, au fost casate 1.045 de autovehicule si cumparate 987 de masini noi, iar în Arges, au fost casate 998 de masini vechi si cumparate 929 de autovehicule noi.

În Constanta, au fost 908 casari, dar 1.090 de masini noi cumparate cu tichetul Rabla.

Vâlcenii si persoanele juridice din judet au dus la casat 822 de masini vechi, dar au folosit doar 289 de tichete pentru a cumpara masini noi.

În continuarea clasamentului judetelor cu cele mai multe masini vechi casate sunt Timis (681), Iasi (667), Cluj si Brasov (câte 619), iar în ceea ce priveste reînnoirea parcului auto urmatoarele locuri sunt ocupate de aceleasi judete, dar în alta ordine: Iasi (749), Timis (724), Brasov (647) si Cluj (615).

Printre beneficiarii programului Rabla 2014 pentru persoane juridice au fost: Directia Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care a obtinut 429 de tichete, CNADNR (123) si Secretariatul General al Guvernului (SGG), care a obtinut 51 de tichete, folosite pentru achizitia de masini Dacia Duster pentru Republica Moldova.
de Laura Mitran – Mediafax