Noutati rabla

Solicita oferta
Inapoi

Rabla 2014. “Programul ar trebuie să demareze cel târziu la 1 martie”

Demararea târzie a programului de casare a reprezentat una dintre principalele probleme ale pieţei auto în ultimii ani. Pentru a nu se induce o perioadă de aşteptare, anul viitor trebuie pornit încă din februarie.

„Anul viitor avem în continuare nevoie de Rabla deoarece condiţiile economice vor fi la fel de dure precum în 2013, dar pentru ca acesta să funcţioneze, trebuie să demareze cel târziu la 1 martie”, a subliniat Brent Valmar, directorul general al Porsche România, care mai deţine şi funcţia de vicepreşedinte al , citat de Mediafax.

În aceste condiţii, APIA a propus ca anul 2014 să fie ultimul în care Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului pentru Mediu să organizeze programul Rabla. Acesta a fost organizat anual începând cu anul 2005, întâi cu volume mai mici, de 15.000 de tichete anual, pentru ca în 2010 să se ajungă la 190.000 de vouchere.

„În 2015 trebuie să intre în vigoare noi măsuri fiscale. APIA a semnalat problemele şi avem conturată o strategie. Trebuie să existe o perioadă de dezbatere transparentă, între autoritaţi şi public pentru aceste măsuri”, a subliniat vicepreşedintele APIA.